Cum aleg profilul

Profilele din PVC asigură îndeplinirea funcțiilor ferestrelor și ușilor: rezistență și portanță, manevrabilitate și stabilitate, siguranță antiefracție și meteorologică și, nu în ultimul rând, izolare termică și fonică.

Nevoile funcționale și de izolare ale ușilor și ferestrelor sunt variate, iar profilele, la rândul lor, oferă modele adaptate cerințelor clienților. Valoarea profilelor este dată nu atât de prețul de achiziție, cât de economiile realizate în exploatare. Uneori, acest lucru scapă din vedere, fapt care în timp se dovedește neeconomic (fie apar facturi mari pentru încălzire sau sunt necesare reparații costisitoare, mergând până la înlocuirea tâmplariei abia montate).

Indiferent de profilul ales, se recomandă luarea în calcul a utilizării profilului solbanc la partea inferioară a ferestrei (pentru montarea corectă a pervazului exterior din aluminiu și a pervazului din interior).

Izolarea termică
Este una dintre cele mai importante funcții ale ferestrei. Cu cât adâncimea constructivă și numărul de camere a profilului sunt mai mari, cu atât fereastra va fi mai eficientă energetic.

Prețul
Prețul este indicatorul cel mai des utilizat în alegerea profilelor. Fiind o investiție pentru un timp îndelungat, menită să vă protejeze confortul, este recomandat să luați în considerare toate caracteristicile active ale profilelor cu implicații în costurile de exploatare, adică valoarea profilului.

Lățimea constructivă și numărul de camere
Numărul de camere al unui profil este foarte important pentru rigiditate, dar și pentru capacitatea termoizolatoare sau fonoizolatoare. Cu cât lațimea constructivă este mai mare, cu atât capacitatea de izolare este mai bună. Trebuie reținut că la aceeași lățime constructivă, aportul la creșterea izolării nu se modifică semnificativ la adăugarea unei camere suplimentare.

Materialul
În ceea ce privește materialul profilelor, există profile din PVC și profilul REHAU Geneo, realizat din materialul inovator RAU-FIPRO, armat în masă. Datorită acestei inovații, caracteristicile acestui profil sunt superioare majorității profilelor de pe piață.

Grosimea profilului
Clasa A – Grosimea pereților profilului poate fi de peste 2,8 mm.
Clasa B – Grosimea pereților profilului este egală sau mai mică de 2,8 mm.

Profilele din clasa A sunt mai rezistente decât cele din clasa B.

Pachete de sticlă
Dimensiunile pachetelor de sticlă permise sunt foarte importante. Cu cât lățimea este mai mare, cu atât se poate obține o fereastră mai bine izolatoare.

Termoizolarea și fonoizolarea oferite de un profil sunt o consecință a caracteristicilor generale de sistem, având corespondență în numărul de camere, clasa profilului, grosimea pachetelor de sticlă permise, chiar și în numărul de rânduri de garnituri sau material.

Un profil de calitate este unitar, fiind bun la toate capitolele tehnice.

La alegerea profilului, este foarte important să verificați dacă familia profilului ales de dumneavoastră include profilele specifice utilizării de care aveți nevoie. Ușile de intrare sau de balcon necesită tipuri de profile diferite de cele pentru ferestre. Este greșit din punct de vedere tehnic să realizați uși de balcon din profile de fereastră, această eroare ducând în timp la probleme de funcționare.

Garniturile sunt foarte importante. Acestea trebuie să fie rezistente la uzură, la razele ultraviolete, la ciclurile îngheț – dezgheț. Constituie un avantaj al treilea rând de garnituri, dar și cele coextrudate (montate pe profil din fabrică).